Cabinet individual

de avocatura si mediere Suceava

Relatii la

0741 527 722

Pensia de intretinere reprezinta modalitatea concreta prin care parintele care nu locuieste cu minorii contribuie la cheltuielile de crestere si educare ale acestora. Pensia de intretinere se stabileste doar de catre instanta de judecata, insa este posibil ca parintii sa ajunga la un acord pe acest aspect. Este important de subliniat faptul ca pensia se stabileste in favoarea minorului (minorilor) si nu a parintelui care se ingrijeste de copii, intrucat in beneficiul minorilor se efectueaza toate cheltuielile de crestere si educare.

De regula, pensia de intretinere se stabileste in cadrul litigiilor in care se dezbate domiciliul copiilor si/sau custodia acestora. Daca parintii nu se inteleg cu privire la aceasta contributie, instanta stabileste pensia in functie de veniturile parintelui care nu locuieste cu minorul si raportat la nevoile concrete ale acestuia din urma. De asemenea, declaratia parintelui care locuieste cu minorii ca nu doreste pensie de intretinere nu poate produce efecte juridice intrucat, asa cum am spus, beneficiarul pensiei este copilul.

In timp si odata cu modificarea veniturilor parintelui, pensia de intretinere poate fi majorata sau micsorata de catre instanta de judecata.

Problema uzuala intr-o astfel de situatie este dovedirea in instanta a tuturor veniturilor parintelui care nu locuieste cu copiii. Uneori, acest parinte incearca sa-si ascunda castigurile, tocmai pentru ca pensia stabilita sa fie cat mai mica. In asemenea situatii, experienta si tenacitatea Cabinetului nostru de a descoperii veniturile ascunse ale parintilor fac ca, in final, copiii clientilor nostri sa se bucure de o pensie de intretinere stabilita in mod complet si corect.

Studiu de caz

Problema:
Doamna D, mama unor fete de 11 si 4 ani, ne-a rugat sa o aparam in instanta. Fostul sot al acesteia si tatal fetelor, domnul D, a actionat-o in judecata solicitand reducerea drastica a pensie de intretinere, pe motiv ca a ramas somer din cauza crizei economice.
Solutia noastra:
Intrucat pensia de intretinere se stabileste la o cota-parte din valoarea veniturilor, Cabinetul nostru a avut insarcinarea sa probeze in instanta care erau veniturile reale pe care domnul D le realiza. S-a descoperit ca domnul D are, in fapt, venituri mai mari decat in perioada in care fusese stabilita pensia initial, insa din alte surse, iar Cabinetul nostru a inaintat o cerere reconventionala prin care a solicitat majorarea pensiei de intretinere. In baza probelor aduse de Cabinetul nostru, cererea domnului D a fost respinsa, iar cererea noastra a fost admisa, in sensul majorarii pensiei de intretinere.