În M.O. nr. 826 din 13.09.2023 a fost publicată Decizia I.C.C.J. nr. 48/2023 (R) referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind modalitatea de calcul a despăgubirilor în cazul litigiilor în care se solicită obligarea C.N.C.I. la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare conţinând numărul de puncte.

Decizia I.C.C.J. a fost pronunțată ca urmare a încheierii de sesizare transmise de către Curtea de Apel Constanța – Secția I Civilă, solicitând pronunțarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare următoarelor chestiuni de drept:

În cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când aceasta nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de: valoarea actuală de piaţă a imobilului; valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă; valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013?

Examinând sesizarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la analizarea cu prioritate a condițiilor de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, concluzionând în urma acestei analize în sensul neîndeplinirii condiției noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, ca atare a procedat la respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Relevanta acestei noi decizii este reprezentată de considerentele avute de I.C.C.J. în analiza îndeplinirii condiției noutății unei chestiuni de drept, aceasta putând fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

În acest sens Înalta Curte a reținut neîndeplinirea condiției de noutate raportat la practica constantă și unitară a instanțelor de judecată care consideră că valoarea despăgubirilor se stabileşte în funcţie de valoarea imobilului, conform grilei notariale aferente anului anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de evaluare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2021.

Se arată în continuare faptul că, nici Hotărârea din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României, nu conferă un element de noutate problemei de drept supuse dezlegării, întrucât instanța de contencios european a reținut faptul că stabilirea cuantumului măsurilor compensatorii în funcţie de valoarea din grila notarilor publici anterioară anului pronunţării hotărârii de evaluare nu reprezintă o modalitate nerezonabilă de evaluare.

Raportat la caracterul obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept astfel cum prevăd dispozițiile art. 517 alin. 4 din Codul de Procedura Civilă, opinăm în sensul caracterului extrem de periculos al reținerilor I.C.C.J. din cuprinsul deciziei analizate, ce pot fi interpretate ca pe o ingerință în raport cu efectele obligatorii ale deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 46 alin. 1 din Convenție, conform căruia: Înaltele Părţi Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi

Reamintim în acest sens, reținerile Curții din Decizia Văleanu și alții contra României de la pct. 262 unde, considerând că:

– neexecutarea prelungită a hotărârilor pronunțate în favoarea reclamanților și lipsa unei căi de atac efective;

– anularea titlurilor reclamanților ca urmare a neaplicării corecte de către stat a legii aplicabile și fără nicio despăgubire;

– pe lângă faptul că autoritățile nu au reușit să se asigure că despăgubirea acordată este legată în mod rezonabil de valoarea actuală a proprietății,

constituie elemente suficiente pentru a concluziona că, în pofida garanțiilor introduse de lege și validate a priori de Curte în Hotărârea Preda și alții, mecanismul de restituire nu este suficient de eficace și de coerent în mod cuprinzător, astfel încât să nu reprezinte o sarcină excesivă pentru reclamanți.

În continuare respingând obiecția preliminară a Guvernului, Curtea a constatat o încălcare a articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește toate cererile, cu excepția cererilor nr. 25811/19 și nr. 40167/18 care trebuie eliminate de pe listă.

Cu privire la aplicarea  art. 46 din Convenție, Curtea retine la pct. 271 din Decizie faptul că: Având în vedere cronologia acestor tipuri de cauze, inclusiv în fața sa, și fără a aduce atingere eforturilor constante depuse până în prezent de autoritățile naționale pentru a încerca să pună în aplicare mecanismul într-un mod care să respecte Convenția, Curtea consideră că statul pârât trebuie să pună în aplicare măsuri mai simple menite să raționalizeze și să clarifice procedurile și criteriile care trebuie aplicate după ce a fost stabilit și confirmat fie direct de către reclamantul în cauză, fie de către o instanță în cadrul unei proceduri de executare relevante, că o hotărâre pendinte este în mod obiectiv imposibil de executat. Orientativ, astfel de măsuri, aplicabile tuturor cauzelor pendinte în fața autorităților administrative sau judiciare, se pot referi la a înlătura orice soluție alternativă la imposibilitatea de executare menționată, alta decât acordarea unei compensații financiare, calculată astfel încât să se asigure că aceasta este legată în mod rezonabil de valoarea bunurilor revendicate (a se vedea, de asemenea, punctele 236-237 de mai jos), care ar trebui calculată în momentul plății efective a sumei integrale sau, dacă este cazul, în momentul primei tranșe a întregii sume.

Or, în atare context, este de observat faptul că I.C.C.J. deși citează paragraful 237 din cuprinsul Deciziei C.E.D.O. îl interpretează în mod trunchiat fără a lua în considerare neajunsul reținut în sensul că, deși prin Legea nr. 193/2021 s-a modificat art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 în sensul evaluării bunurilor prin raportare la grila notariala din anul anterior emiterii deciziei de compensare, dar totuşi având în vedere amplasamentul şi caracteristicile tehnice ale proprietăţii relevante la momentul exproprierii.

Față de cele anterior menționate este mai mult decât evident faptul că, din coroborarea reținerilor de la paragraful 236-237 cu cele de la capitolul final al concluziilor, din cuprinsul Deciziei C.E.D.O. în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României, Curtea a reținut ineficiența și incoerența mecanismului de retrocedare, în contextul în care despăgubirea acordată nu este legată în mod rezonabil de valoarea actuala a proprietății, aspect constatat ca o încălcare a articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Ori mecanismul de evaluare actual, reglementat de art. 21 alin. 6 din Lega nr. 165/2013 nu asigura o evaluare conformă, raportat la mențiunile din finalul textului de lege conform căruia evaluarea imobilelor se face în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării, întrucât despăgubirile se acorda după zeci de ani, iar în cele mai multe situații imobilele nu mai au aceleași categorii de folosință, diferențele de valoare fiind considerabil mai mici, ceea ce în mod evident nu poate fi considerat ca un mecanism de determinare a evaluării la valoarea actuală a proprietății.